Evenimentul de inaugurare al Asociației pentru Galați




Mar 15, 2012

Evenimentul de inaugurare al Asociației pentru Galați


Sorin Lăcătușu, președintele Asociației pentru Galați: “Știu ce înseamnă drogurile, de aceea am înființat organizația“
Category: General

Galați, 14 martie, 2012. Astăzi a avut loc evenimentul de inaugurare al Asociației pentru Galați, organizație neguvernamentală, apolitică și non-profit, înființată cu scopul de a sprijini copii, tinerii, vârstinicii și familiile care se află în dificultate.

În cadrul evenimentului au participat Sorin Lăcătușu, președintele Asociației pentru Galați, Violeta Nicoleta Simion, psiholog-clinician și Dan Niculescu, medic psihiatru, Spitalul de Psihiatrie “Elisabeta Doamna”.
“Ideea înființării Asociației pentru Galați este foarte simplă! Chiar eu, fondatorul organizației, am fost consumator de droguri. Eram tânăr, vulnerabil și bineînțeles că am avut un anturaj, o influență din partea unor așa ziși prieteni. Poate dacă aveam cu cine să mă sfătuiesc atunci, poate dacă aveam posibilitatea să vorbesc cu persoane specializate care să aibă rabdare cu mine și să ma asculte, nu ajungeam mai tarziu să fiu condamnat din cauza drogurilor. De aceea eu sunt astăzi aici, să ajut și să consolidez o echipă formată din profesionisti, capabili să ofere consiliere persoanelor aflate în dificultate. Nu vreau să treceți prin ce am trecut eu!  După o perioadă, am ajuns la un echilibru,  am reusit sa-mi formez o familie și să am un copil, dar eu sunt unul din cazurile fericite fiindcă am conștientizat ceea ce imi făceau drogurile.  Vreau să-i ofer copilului meu un viitor mai bun! Vreau să le ofer copiilor dumneavoastră posibilitatea de a trăi într-o societate mai sigură”, a declarat Sorin Lăcătușu, președintele Asociației pentru Galați.